Banner
Home GenWiki Zeitschrift Regional Datenbanken DigiBib DES Software Mailinglisten Forum Vereine Links Hilfen/FAQs
GEDBAS FOKO GOV OFBs Adressbücher Familienanzeigen Grabsteine Totenzettel Verlustlisten 1. WK Literatur Metasuche

Home > Colecţii de date > Cărţi familiale de localitate > Agnetheln

Spacer Spacer
:: Funcţiuni
Pfeil Lista generală a numelor de familie
Pfeil Localităţi de naştere ale persoanelor străine
Pfeil Localităţi de deces ale persoanelor emigrate
 
:: Statistics;
15.865 persoanelor
8.912 familiale
 
:: Limbi
Deutsch Deutsch
English English
Dansk Dansk
Español Español
Francais Francais
Magyar Magyar
Lietuviškai Lietuviškai
Nederlands Nederlands
Polski Polski
Русский Русский
Svenska Svenska
Slovenčina Slovenčina
Norsk Norsk
Português Português
Česky Česky

Carte familială de localitate Agnetheln


Cetatea bisericeasc ă, construit ă în 1409
(Edda Cartheuser)

Poziţia geografică şi peisajul împrejurimii

Agnetheln (româneşte Agnita, ungureşte Szentágotha) este un orăşel în Transilvania/România, situat la 45°58'30'' latitudine nordică şi 24°37'30'' longitudine estică, 441 m deasupra nivelului mării, cu o populaţie (1992) de 12280 locuitori. Agnita se află la mijlocul scurgerii părâului Harbach (rom. Hârtibaciu, ung. Hortobágy) care se varsă dincolo de Hermannstadt (rom. Sibiu , ung. Nagyszeben) în fluviul Zibin (rom. Cibin, ung. Szeben).

Denumirea localităţii

Agnetha (=Agathe sau Agnes/Agneth) ar putea fi considerată drept patroana bisericii locale. Astfel, sfânta Agnetha apare şi în stema localităţii pe fondul unui cer înstelat, cu părul despletit, purtând în dreapta o ramură de palmier ca simbol de martiră.

Istoria colonizării

În baza modului de amplasare - egalitate de mărime a curţilor, traseul străzilor, relaţiile juridice - Agnita se numără printre cele mai vechi aşezăminte germane în Transilvania ( începând cu jumătatea secolului al XII-lea), deşi prima menţionare documentară apare abia în 1280. Tradiţia locală, denumirea unor ogoare ca de pildă "Alte Kirche" (Biserica Veche), amplasarea transversală a ogoareler în raport cu văile afluente cât şi mlaştina originară în aşezământul ulterior ne sugerează o schimbare timpurie a locului coloniei din valea lui Altbach (Olboc) în amplasamentul actual.
Deja în 1376, Agnita primise dreptul de a ţine un târg la data de 24 iunie (ziua Sfântului Ioan). Ulterior se lărgea acest drept pentru alte 2 târguri.
În 1466 regele maghiar acordase Agniţii aşa zisul "ius gladii", adică dreptul de a pronunţa şi a executa sentinţe de moarte. În acelaş an se acordă Agniţii dreptul de a-şi menţine în localitate jumătatea contingentului de trupe cuvenite regelui, pentru apărarea proprie, în scopul ca cetatea (bisericească) să nu cadă în mâini străine, dată fiind apropierea frontierei spre Valahia. ;.

Calitatea unei comune cu târg ("Marktgemeinde") Agnita şi-a păstrat-o până în 1950, dată când în cursul multiplelor avansări în rang a unor localităţi, a fost declarat oraş. Până la reforma teritorială din 1968, Agnita a fost totodată şi sediul administraţiei raionale. Întrucât raionul cuprindea aproximativ toată Valea Hârtibaciului, în oraş au fost instalate şi o serie de unităţi cu competinţe teritoriale: o judecată, un liceu cu secţie română şi germană, o organizaţie raională comercială cât şi mai multe întreprinderi industriale care de fapt se bazau pe unităţi meşteşugăreşti particulare, industrializate deja cu o jumătate de veac înainte.
Din 1967, Agnita aparţine din punct de vedere administrativ judeţului Sibiu.

Populaţia şi instituţiile obşteşti


Turnuri de apărare
ale cetă ţii bisericeşti

"Lolă" agniţeană

Prima ştire care ne permite să tragem o conluzie asupra mărimii comunei Agnita, datează din anii 1332-1335, când plebanul, adică preotul comunal liber ales, avea obligaţia de a preda scaunului papal 7 loturi de argint din impozitul cuvenit parohiei locale, fiind adunat de la 300 familii respectiv de la peste 1000 locuitori. În 1488, în Agnita locuiau 187 de gazde, 10 călugăriţe, un dascăl, 9 păstori şi 2 oameni de serviciu comunali. Deasemenea, exista o moară şi 5 case nelocuite. Aşa dar, Agnita în acest timp era cea mai mare localitate a "Scaunului" (unitate administrativă), ocupând locul 6 în cadrul celor "şapte Scaune", deci a teritoriului "Königsboden" ("Teren Regal") conferit saşilor de regii maghiari ca proprietate de aşezământ.
În 1532, după război şi o epidemie de pestă, numărul locuitorilor scăzuse la 135 gazde.
Prima activitate a breslelor meşteşugăreşti se documentează din anul 1500. Cea mai mare breslă era cea a pantofarilor, urmată de fierari, croitori, rotari, pielari, curelari, dogari şi olari. Pe lângă însemnătatea lor economică, breslele aveau şi obligaţia de întreţinere şi de apărare a cetăţii bisericeşti.
Clădirea bisericii s'a transformat în 1409 dintr'o bazilică romanică iniţială fără turn din prima jumătate a sec. XIII, într'o biserică de stil gotic, cu un turn de vest. În prima pătrime a acestui secol s-a înălţat corul bisericii cu un etaj de apărare, turnul clopotelor primind totodată o construcţie de armare. Pe urmă, s'a construit turnul olarilor precum şi alte 4 turnuri de apărare legate între ele prin ziduri şi cămare de provizie. Între 1845 şi 1870 s'au dărâmat aceste construcţii (exceptând o rămăşiţă de zid cât şi cele 4 turnuri de apărare), materialul obţinut folosindu-se parţial pentru construcţia unei şcoli noi.
Viaţa socială, în afara organizaţiilor de vecinătăţi, deasemenea a fost influenţată şi dirijată de bresle. Obligaţia meşteşugarlor de a-şi însuşi cunoştinţele professionale prin călătorii în străinătate avea drept urmare ţinerea continuă a contactului cu meseriaşii din vestul Europei, în special din teritoriile germane. Astfel se explică şi influenţarea diferitelor obiceiuri - de pildă carnevalistice din sudul Germaniei - asupra saşilor. Tradiţia lolelor ("Urzelnlauf") la începutul anului, iniţial a fost practicată pentru însoţirea transportului lăzilor de bresle, evoluând în secolul al XX-lea spre o manifestaţie generală a populaţiei cu măştile specifice de lole pe timpul carnavalului.

 

 

Convieţuirea interetnică

Cât timp era încă valabil dreptul colonizatorial, saşii din Agnita, ca locuitori ai unei comune din incinta "Terenului Regal", erau singurii proprietari de pământ. Alte etnităţi nu aveau dreptul de a dobândi pământ din hotarul lor.
Primii români ("inquilini valachi") ca atare au venit în Agnita doar ca ciurdari comunali, aşezându-se la marginea sudestică a comunei unde şi astăzi se află (din 1795-1797) o mică biserică ortodoxă, consacrată Sfântului Nicolae, fiind fundată de doi români braşoveni.
În mod izolat au venit şi unguri. Catolicii dintre ei cumpărară două curţi învecinate în Strada de Jos pentru a-şi clădi şi ei în 1876 o mică biserică cu un turn de lemn pentru clopot.
Imigraţia ţiganilor - de tribul roma - foarte probabil a avut loc mai de mult, după cum relatează tradiţia verbală. Astfel, poreclele uzuale ale unor familii săseşti au fost create de ţiganii care au lucrat la aceste familii ca zileri, chiar şi timp de mai multe generaţii.
După alipirea Transilvaniei la Regatul României în 1918, creşte în mod rapid componenţa română a locuitorilor. Începând cu anul 1930, funcţia de primar este îndeplinită prin rotaţie atât de saşi cât şi de români. În anii 1939-1948, se construeşte pentru populaţia ortodoxă catedrala pluricupolică " Sfântul Constantin şi Elena " pe malul drept al Hârtibaciului, - în mod semnificativ de către un maistru constructor săsesc din localitate.
Între diferitele etnii comunicare avea loc după 1918 cu predilecţie în limba română care se învăţa la şcoală atât de saşi cât şi de unguri ca limba de stat. Totuşi existau mulţi români, unguri şi ţigani băştinaşi agniţeni care cunoşteau şi dialectul săsesc, pe când prea puţini din ei ştiau limba literară germană. Până în trecutul apropiat se remarcă însă tendinţa la românii şi ungurii de un nivel social mai ridicat, de a-şi trimite copiii la şcoala germană, fie chiar şi numai pentru câţiva ani.
În schimb, căsătoriile mixte între etnii aveau caracter cu totul excepţional.

Pierderea locului băştinaş şi începutul unei noi existenţe

Dat fiind faptul că sute de agniţeni precum şi majoritatea tuturor saşilor transilvăneni în cel de al doilea război mondial îşi prestaseră serviciul lor militar în rândurile armatei germane - " Waffen-SS " şi " Wehrmacht " - interzicându-li-se după război întoarcerea lor în România, prin " cortina de fier " multe familii au fost depărţite pentru zeci de ani. Plus da asta, o parte din cei deportaţi 1945 în Uniunea Sovietică n'au mai fost repatriaţi în România, ci transferaţi din URSS în Germania.
Această situaţie, agravată prin faptul discriminării de lungă durată a saşilor rămaşi în ţară (exproprieri, dislocări, persecuţii politice şi condamnări privative de libertate de ani de zile ca de pildă cea a preotului local) s'a resimţit în mod crescând ca o adevărată pierdere a locului băştinaş în propria lor ţară. Ca o scăpare din această suprimare sufletească se oferea la cele din urmă doar "împreunarea de familii" care, începând cu 1960, era motivul principal de emigrare a saşilor în ţările apusene, mai ales în Germania şi Austria. După 1970, aceste emigrări au luat proporţii mai mari şi în Agnita, spre a evolua la exodul de masă după prăbuşirea regimului comunist în 1989. Ca şi în celelalte localităţi cu populaţie germană, în Agnita au rămas pe urmă doar câteva familii izolate de origine etnică germană, care din motive personale nu se puteau hotărî să plece.
Agniţenii însă şi în noua lor împrejurime rămân legaţi sufleteşte de locul lor natal. Astfel, ei au întemeiat o comunitate de baştină ("Heimatortsgemeinschaft", pe scurt HOG) în care se cultivă spiritul de coerenţă socială prin întâlniri periodice foarte bine organizate în anumite centre din Baden-Württemberg, realizându-se astfel o integrare harmonică în noul anturaj fără a se pierde amintirea provenienţei originare.
Cunoştinţa despre legăturile familiare este un garant al conservării acestui spirit de coerenţă, atât de necesar pentru susţinerea funcţiei de punte între trecut şi viitor în sufletul fiecărui individ.
Documentarea acestor legături genealogice între familii începând cu finele secolului al XVII-lea până în ziua de azi, este scopul întocmirii prezentei cărţi familiale locale.
Pentru realizarea ei, autorul Hanswalter Müller a acumulat aproape 20.000 date personale, mai întâi din matricolele de botez, cununie şi deces existente încă în Agnita, apoi dintr'o vastă acţiune interogatorie a generaţiei prezente.
Datele astfel obţinute au fost digitalizate cu intermediul programului genealogic AHN-DATA de Holger Kötting, fiind la urmă transpuse din motive tehnice în programul PC-AHNEN de Günther Schwärzer, spre a putea fi publicate "online" în această carte familială locală.

Autorul cărţii familiare:
Hanswalter Müller, de profesie comerciant bancar, născut în 1931 la Agnita/Transilvania, trăieşte din 1973 în Germania, † 31.05.2012


:: Link-uri (legături) suplimentare
Pfeil Regional Siebenbürgen
Pfeil Agnetheln în registrul genealogic local GOV
Pfeil Genealogic Literatură Agnetheln
Pfeil Oficial Homepage
Pfeil Agnetheln in Wikipedia
:: Contact
ïn privinţa întrebărilor referitoare la date cât şi lacomplectări şi corecturi vă rugăm adresaţi-vă direct operatorului acestei cărţi familiale:
Gerhard Rau


Hanswalter Müller
(† 31.05.2012)